Saturday, October 20, 2007

Jurnal

In ultima vreme mi s-a reprosat deseori ca as fi pesimista. Ei bine, nu. Nu sunt pesimista de la natura sau de la bunul Dumnezeu. Doar ca optimismul meu a fost ajutat sa evolueze intr-o directie ciudata. Si fuge de mine ca dracu' de tamaie. L-am zarit o data, dar a trecut repede. As putea da un anunt la ziar: "Pierdut optimism atrofiat si anemic. Urgenta nevoie de tratament. Gasitorului recompensa." Crezi ca ar merge? Ce, optimismul meu e caine ?! Si apoi, nici cainii "dati la ziar" n-am auzit sa fi fost gasiti. Nu, mai bine: "In ziua cutare, luna cutare, anul X, a fugit de acasa optimism periculos, violent si diabolic. Daca-l intalniti, spuneti-i ca-i duc dorul. Poate se induioseaza si se intoarce (AN).
Dar ce atata agitatie ?! Si, in fond, ce este optimismul ? Un mod de a spune "nu-i nimic, e bine si asa… maine poate va fi mai bine". Sau, mai “poietic”... ma blagosloveste o pasarica in fuga, am noroc, merg mai departe. Trece unul cu masina straina, cu muzica data la maxim, cu mustata si cosuri, cu ghiul si unghie lunga la degetul mic, cu cotul scos pe geam si sprijinit ofensiv pe portiera, cu maneca suflecata ca sa i se vada ceasul de "marca", ooh viata meeaaa... se aude din masina, in care mai e cu un prieten care ragaie, asa, ca sa atraga atentia, si trece deci asta pe langa mine si ma fluiera, si imi zice asa, cand sta la stop, mama, ia uite ce b... bune are, manca-ti-as papusa, n-o punem si noi o data ? Nu, eu trec mai departe… ia uite ce frumos e afara, si uite, tanarul asta simpatic mi-a facut un compliment la urma urmei.
Mergi mai departe si trece unul si-ti fura poseta, da poseta draga ca..., o ia si fuge, nu-i nimic si zambesc din scurt, si-asa nu aveam mare lucru inauntru, cativa lei si cheia de la casa, 2 mere, calculatorul si tigarile, bonul de la curatatorie, fularul pe care nu-l port oricum ca-s mai tare ca el, a, si telefonul, il tineam asa de balast.

Si ajungi acasa, te intalnesti in lift cu vecina si stati la taclale, depanand amintiri despre cunoscuti si dandu-i sfaturi cum sa-si curete ochii de scamele din poala, spui pa si intri la tine, unde gasesti carpeta uda-n colt. Faptasul nu-i de gasit si nu apare nici cand zdrangani olita cu stavrizi fierti (de se impute toata casa la prepararea lor) asa, poate-poate. Iti iei ceva de baut, o tigara, te asezi comod si-l gratiezi... maine e o noua zi, poate nu mai face... dar, ce vrei dom`le, ii miroase, incearca sa-ti explice cum sta chestiile vecina cea binevoitoare de vizavi, ea are multa experienta in toate domeniile, ea face cu ochii asa ca te si miri ca nu-i pica-n san.
Cu toate astea, iti spui ca de fapt le ai pe toate, ca asa e viata si trebuie s-o iei asa cum e, sa te bucuri si sa fii fericit, maine e o noua zi si poate va fi mai bine. Dar ia sa te intreb eu acum: ce suntem noi, carpete de sters picioarele pe ele ? Pai nu, iti spun eu ce trebuie facut, esti numai ochi si urechi ? Pai trebuie pus mana pe par si ciomagit cu vorba in stanga si-n dreapta si nu cu a, ca de fapt asa e viata, ca-mi doream, ca de fapt maine. Nu, draga. Nu-mi doream, nu-mi doresc si nici nu-mi voi dori vreodata si bagati-ai nasu'-n.. cu ghiulu' si masina ta, pune-o cu prietenul ala al tau de sta tot timpul cu degetul in nas !!
Cam asa ceva. Scuze de obscenitati. Da, e si o concluzie… daca ai ajuns pana aici… Practica teoriei mai sus expuse a cazut (cu mare efect!) pe un ex optimist pana la exacerbare ce a simtit sa faca pasul... peste oalele si ulcelele relatiei de mult ingropate. De ce, si mai ales, ACUM???, e o intrebare la care numai Dr Andrei mai poate sa raspunda :).. Dar a fost sigur ca surpriza va fi atat de mare si de placuta, incat n-o sa-mi revin din lesin decat pentru a-mi arata recunostinta… Cand a inteles in sfarsit (oare?!), il vedeam cum cauta virusi si streptococi cat mai sofisti ca sa mi se potriveasca mie (cum eA sa refuze ceea ce-i ofer Eu ?!). Ma privea cu interes, vrand sa stabileasca faza clinica, dar s-a rusinat sa-mi bage un termometru in gura (daca se ia ?), cauta pe fata mea vreo sechela a maladiei, poate de-aia cand am plecat m-a pupat mai departe decat de obicei, prin zona urechiusei, cu un tocait mai discret... daca se ia si prin aer ? Crezi ca a pus ceasca mea de cafea la bromocet sau a acceptat riscul?!
Mda… Scriu toate astea cu o ironie amara, vizibila numai pe fata mea, (vezi Jerry Lewis in rolurile lui tari cu strambaturi si vei intelege cat de amara e ironia mea) si rad si eu asa, ranjit, ca atunci cand te dai pe derdelus cu punga si iei un bolovan in ..., razi si tu caci ti-e prea jena sa plangi cand ceilalti se amuza, insa numai tu stii ce e la ... tau. Exemplul e cam iesit din comun, ce are ironia cu ..., dar detasandu-ma de rest, scena inca ma amuza. Si deopotriva ma intristeaza. Pentru ca ... bla bla bla... asta e tot de la un timp incoace si o stare adanca de melancolie, nostalgie si regret dupa ceva ce n-a fost si n-a fi (o fi oare melancolia-regret starea pura, primordiala a sentimentelor, punctul 0, inceputul ?). Nu stiu. Ce nu stiu? Trebuie sa stiu ? Ce ar trebui sa stiu ? Altii cum pot fara? Nu stiu. F… it.

6 comments:

Mirela Rus said...

Hai, bai, ca iese soarele si pe strada ta! Dar daca tu hoinaresti haimana pe alte strazi, ce sa-ti fac io?! Pupici!!!

Nicu S. said...

Nora, ce faci ?

Bogdan-Alexandru Barliga said...

Da..are dreptate MI

MirelaS said...

Eu o incurabila (sau inca nu am gasit leacul) optimista ar trebui sa vin cu contraargumente o multime. Dar nu o fac. In medie suntem realisti, chit ca un ochi plange melancolic si celalalt rade isteric.

Nora said...

Cam tarziu vin cu raspunsul, mi s-a atras atentia de nenumarate ori... dar in fuga e greu si sa mori.
Da, Mi are dreptate. A iesit un fel de soare si pe celelalte strazi(sic!), cam cu dinti dar tot soare se cheama.
Il astept pe ala care o sa ma orbeasca!!

Nora said...
This comment has been removed by the author.