Sunday, June 08, 2008

Jurnal (2)


Rochia rosie, rochia alba

Cand sunt buna, sunt foarte buna. Dar cand sunt rea sunt si mai buna.

N-am recunoscut niciodata deschis ca, in ciuda intamplatoarei mele apartenente la un grup social neobosit in a nega, declarativ macar, marturisirile clasice legate de nunta, am visat intotdeauna la ziua in care, imbracata in rochie alba, voi alerga catre iubitul meu.

Dar mi s-a strecurat in suflet o iubire ce nu are cum sa ma vrea vreodata mireasa. M-am trezit in rochia rosie valvataie ce mi-a mistuit simturile si visul de a iubi cuminte, dulce, sfios, rabdator. Mi-a fost data o iubire vie, zvarcolita, ca o fiinta cruda care s-a nascut fara sa stie de ce, traieste fara sa stie cum si asteapta sa invete, intr-o zi, sa moara.

Visurile mele au murit, rand pe rand, sugrumate de iubiri devastatoare, sentimente ravasitoare, relatii speciale... Le-am regasit mereu pe toate trei in una. M-am zbatut, mi-am strigat pana la epuizare ca iubesc, ca doresc, ca jocul a devenit dependenta, iar dependenta dragoste. Am avut sentimente care nu se pot transforma in ura ori negatie. Nu a fost sa fie o iubire ca in basme. A avut in sine umilinta decaderii, durerea despartirii, lacrima regretului.

Mi-a fost uneori rusine sa recunosc ca sufar, ca se prabuseste pamantul in jurul meu, ca se casca prapastii intre mine si cei ce voiau sa ma “salveze”. Dar pe de alta parte m-am simtit libera, usoara ca un lucru prin porii caruia trece aerul. E o stare in care respiri adanc si prin toti porii (iar cu porii, ce sunt eu, ciuperca? pardon, aia e cu sporii, ca un coral, iata). Mi-a fost bine, am lasat garda jos si mi s-a intiparit in mine asa cum pun cowboy-i semne cu fierul incins pe animale, il simt ca pe un fel de mine, de imi, de mie-mi, e prea in mine ca sa fie departe...

N-am stiut sa iubesc cu cap, sa imi asum greselile si sa le corectez pe ale lui, sa taxez eroarea si sa recompensez daruirea. Iubirea mea n-a stiut sa nasca iubire, n-a stiut sa atate legaminte, n-a stiut sa starneasca promisiuni. Am stiut sa ofer si nu sa primesc, sa iubesc neconditionat. Dar a meritat fiecare lacrima, fiecare tremur, fiecare dor. Iubirea mea mistuitoare, nu atat prin manifestare cat prin consistenta, a doborat uneori cu imbratisarea ei sentimentele ezitante, egoiste sau numai pur declarative ale barbatului din viata mea. L-am condamnat deseori, dar timpul m-a invatat ca, mult mai greu decat sa iubesti fara speranta, este sa fii iubit cu disperare, fara sa poti raspunde la fel.

De curand am invatat despre mine ca stiu ce e bine si stiu ce e rau. Stiu ce fel de barbat ar trebui sa iubesc si pe cine ar trebui sa evit. De multe ori m-am trezit plangand in noapte, dorindu-mi acea iubire comuna care te provoaca sa fii linistit, dragostea care te face fericit, care se cuibareste treptat in suflet, care nu invadeaza si nu devasteaza, nu inlocuieste structuri proprii ci convietuieste alaturi de tot ceea ce esti tu – cu bune si cu rele. Rochia alba.

Un barbat care sa ma iubeasca indeajuns sa-i fiu mireasa, pe de o parte, si suficient incat sa ma transforme, dulce si firesc, in mama a copilului sau, pe de alta parte. Si undeva, la mijloc, sa inchida ochii cand ascund intre talerele balantei temerile mele, ezitarile mele, vina mea. Un barbat care sa-mi invete rabdator sentimentele sa-si caute adapost si implinire la lumina soarelui si nu in raceala lunii.

Dar, daca este adevarat ca avem o cantitate infinita de iubire de daruit, atunci ma supun supliciului, accept sa sufar, sa plang, sa tip si sa iubesc atat cat voi avea ocazia. Fara regrete. Viata de-asta e frumoasa, ca sa-ti bati uneori joc de ea si de toate corsetele sociale, invatatura parintilor si ce "e bine" bla bla bla, decat sa-ti cladesti un viitor cum-se-cade si sa ai toata viata infipt in cortex regretul ca n-ai facut ce-ti zicea inima (extraodinar, ca la romante!...).

De cele mai multe ori se rasverifica legea lui Murphy cu privire la atractia universala (descoperita de Lord Newton cu pretul unui cucui): Orice lucru care cade, ne va cadea direct in cap!

Who cares ?! Daca respecti regulile ratezi toata distractia !!

2 comments:

Bogdan-Alexandru Barliga said...

Dap..iti sta bine in rosu....astept cu nerbadare sa vedem cum e si cu rochia alba..vreo veste? :)

Mirela Rus said...

Hai, bai, ca ne-ai amagit cu rochia alba...pana la urma, ti-o iau inainte, na! Dar bine macar ca ai mai scris si tu pe blog...manca-o-ar mama de pasionala!!!